trend

Vânzările directe – 7 trenduri de urmărit

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...

trend2017 se anunţă a fi un an în care industria vânzărilor directe rămâne puternică. Dar, pentru asta, trebuie să se ţină seama de schimbările care au avut loc în evoluţia demografică, scrie Direct Selling News. Iată şapte tendinţe identificate de experţi care merită urmărite și care ne ajută să anticipăm dinamica domeniului.

Mişcarea milenară

Milenarii reprezintă, în SUA, 25% din populaţie. Este vorba despre cei născuţi între 1977 şi 2000. Ei deţin un potenţial imens de cumpărare, dar vor stabilitate, după ce şi-au văzut părinţii luptându-se în economia reală, chiar dacă absolviseră un colegiu. Lor nu le mai ajunge o slujbă full-time, vor un plan de salvare. Iar aici intră în acţiune industria vânzărilor directe.

„Este o generaţie care îşi caută sensul. Asta nu înseamnă neapărat că milenarilor nu le pasă de venituri sau de succes, dar cu siguranţă sunt ataşaţi ideii de antreprenoriat social. Dar asta presupune o abordare diferită a recompenselor şi a evaluărilor”, crede Lori Bush, fost CEO Rodan + Fields.

Companiile de vânzări directe pot să-i atragă pe cei mai buni dintre ei oferindu-le tehnologia care îi solicită, împreună cu acea cultură şi comunitate pe care şi le doresc. Metodele actuale de training nu se sincronizează mereu cu felul în care ei învaţă. Sunt născuţi în era digitală, iar generaţiile viitoare din vânzările directe vor folosi metoda online. Aşa că milenarii au nevoie de înaltă tehnologie. Pe acest lucru trebuie să se bazeze companiile de vânzări directe când organizează traininguri pentru începătorii din această generaţie.

O piaţă din ce în ce mai diversă

Pe lângă faptul că devine din ce în ce mai tânără, piaţa este şi multiculturală. Companiile de vânzări directe au nevoie să comunice direct cu aceste populaţii diverse, pe înţelesul lor. Nu va funcţiona abordarea unică dacă firmele vor să se asigure de loialitatea agenţilor de vânzări. Companiile trebuie să se bazeze pe potenţialul imens pe care îl au reprezentanţii lor şi să le sădească în minte ideea diversităţii culturale.

Globalizarea

Companiile de vânzări directe cu simţ practic nu văd doar tendinţa diversităţii domestice, ci şi faptul că pieţele internaţionale sunt din ce în ce mai puternice. Între 2012 şi 2015, creşterea anuală medie a fost de 7,2% pentru acestea. Iar oamenii care trăiesc în aceste ţări emergente caută din ce în ce mai mult oportunităţile oferite de vânzările directe, pentru a le transforma într-un mijloc de subzistenţă pentru ei şi familiile lor. Ceea ce înseamnă că, la rândul lor, vor apela la produse şi servicii.

Schimbarea modului în care cumpărăm

Mişcarea milenară are o influenţă masivă şi asupra preferinţelor consumatorilor, care folosesc, în medie, trei ecrane pe zi: smartphone, tv, laptop, cărora li se adaugă computerul de birou şi iPad. Durata medie a atenţiei tinerilor este redusă, maximum nouă secunde. Vânzările directe trebuie să se adapteze şi să concureze cu alte „zgomote”, pentru a încerca să-i atragă pe tineri. Soluţia este să foloseşti tehnologia într-o manieră personalizată, interactivă, iar clienţii să devină co-creatori în acest proces.

Schimbarea modului în care lucrăm

Proprietarii companiilor de vânzări directe îşi decid ei înşişi programul de lucru, dar provocarea este să continue să lărgească graniţele şi să dezvolte mijloacele prin care să-i atragă pe oamenii de vânzări independenţi şi pe potenţialii clienţi prin metode extrem de personalizate. Serviciul clienţi este necesar doar când companiile au făcut ceva greşit, spun Bill Price şi David Jaffe în cartea „The Best Service Is No Service”. Cea mai eficientă metodă este, cred ei, să elimini nevoia de servicii. Oamenii de vânzări directe vor deveni doar intermediari între cerere şi ofertă.

Wellness este în creştere

Companiile care operează în categoria wellness au cu siguranţă un avantaj în acest an. Wellness şi sănătatea vor continua să aibă cea mai mare pondere în vânzări. În SUA, acest lucru se explică în bună parte prin epidemia de obezitate. Dar aproape o treime din populaţia planetei este obeză sau supraponderală. Iar tendinţa este vizibilă şi la generaţiile tinere.

Interesant este faptul că 50% din populaţia obeză se află în zece ţări în care industria vânzărilor directe este prosperă, începând cu SUA, continuând cu China şi ajungând până la Germania. Dorinţa de pierdere a greutăţii suplimentare este esenţială pentru produsele din categoria wellness, iar oferirea de suplimente nutriţionale sportive este o oportunitate uriaşă.

Efectul Amazon

Indiferent ce fel de produse oferă, oamenii din vânzările directe au profitat de avantajul oferit de noile puncte de vânzare – magazine personalizate, politici de cumpărare atractive, dar şi site-uri web ale reprezentanţilor şi livrarea efectivă promptă. Apoi, a început „Amazonificarea”. Amazon a pus presiune pe cei care vindeau cu amănuntul prin metode tradiţionale, oferind cumpărarea produselor comercializate de aceştia online şi mult mai simplu, doar cu un click. Comunitatea de vânzări directe încearcă să se menţină, în ciuda acestei concurenţe, iar în acest moment, diferenţele dintre Amazon şi mlm nu mai sunt atât de nete ca înainte.

Ce ne pregăteşte viitorul?

Companiile de vânzări directe nu vor dispărea, dar trebuie să se transforme, ceea ce deja se întâmplă. Să gândească „figital”, îmbinând experienţele fizice cu cele digitale.

Anul trecut, companiile de vânzări directe au avut vânzări record – şi sunt departe de potenţialul lor. Dacă pot exploata oportunităţile care li se ivesc, continuând şi să comunice despre faptul că milioane de oameni de pe glob sunt în această industrie, multe vieţi vor putea fi schimbate. Acum este momentul, conchide Direct Selling News.

Iti place articolul? Da-i Share:

Comentarii (3)

  1. Foarte bun articolul, este interesant si avem cu totii ce invata din el. Felicitari pentru tot ceea ce faceti pentru industria de Network Marketing si a vanzarilor directe. Mult succes in continuare

  2. Eduard Corneliu

    Un articol interesant ce are o perceptie dreapta asupra realitati vânzărilor in rețelelelor MLM. Mult succes in continuare.

  3. Frinculescu Mihaela

    Am dorit sa citesc un astfel de material,ancorat in realitate,bine gandit ,conturand viitorul,vanzarilor directe in retelele MLM.Modul de abordare extrem de clar,profesionst,vine in intampinarea Noastra de a ne modela pentru succesul dorit in companii de vanzari directe.As dori pe viitor sa ne putem reuni,liderii diferitelor sisteme de MLM,din retele diferite ,pentru strategii comune,privind viitorul vanzarilor din retele MLM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *