Stiati ca…?

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

Mary Kay Ash, înainte de a-și înființa compania Mary Kay Cosmetics, în 1963, a lucrat în divizia de vânzări directe ca reprezentant independent. Ea a fost timp de mulți ani, un vânzător direct independent în organizația Stanley Home.

***

Un visător care se considera un Leonardo da Vinci contemporan, Earl Tupper și-a petrecut trei decenii desenând invențiile sale într-o serie de notebook-uri și încercând să le vândă la companii, înainte să fondeze Tupperware.

Născut într-o modestă comunitate de fermieri în 1907, Earl Tupper și-a arătat spiritul întreprinzător de la vârsta de 10 ani, vânzând producția familiei sale din ușă în ușă. Tupper și-a croit drum printr-o serie de slujbe ciudate, fundături și un faliment înainte de deveni milionar din mase plastice.

***

Numele suedez al gigantului în vânzări directe Oriflame provine de la banner-ul regal din Franța medievală, deschis doar pe câmpul de luptă. Cuvântul original este „Oriflamme” și înseamnă „flacăra de aur”. „Oriflamme” a fost ultima dată arborat în 1415, în Franța.

***

David H. McConnell a început ca un vânzător de cărți, oferind parfumuri gratuit pentru „deschiderea ușilor”. Văzând că erau atât de multe femei care aveau nevoie de bani în plus prin oferirea de produse pe care ele le puteau vinde mai ușor altor femei, a fondat compania „California Perfume Company”, care mai târziu a devenit „Avon”.

Primul reprezentant Avon a fost Persida Foster Eames Albee, care avea 50 de ani când s-a alăturat companiei. Ea a călătorit cu calul, cu trăsura și cu trenul, vânzând parfumuri din ușă-în-ușă în zona de Nord-Est a SUA.

***

Primele 22 de piețe din vânzările directe, care constituie „clubul miliardarilor în dolari” generează 90% din volumul global. Cei doi nou-veniți în club, de la sfârșitul anului 2011 încoace sunt Turcia și Indonezia.

***

Co-fondatorii Amway, Rich DeVos și Jay Van Andel, nu au avut succes imediat în afacerile lor. Prima lor cooperare a fost pentru o școală de zbor numită Wolverine Air Service, apoi pentru un fast-food numit Riverside Drive-Inn. De asemenea, au avut afaceri cu închirierea de canoe și excursii de pescuit… toate înainte de a fonda Amway în 1959!

Atunci când guvernul chinez a scos vânzările directe în afara legii în 1998, Amway deja opera în această piață. În deceniul care a urmat, compania și-a revizuit modelul de afaceri de cinci ori pentru a îndeplini reglementările în schimbare. China este acum cea mai mare piață a Amway, reprezentând mai mult de o treime din vânzările sale la nivel mondial.

***

În 2012, cea mai mare categorie de produse din industria globală a vânzărilor directe au fost „cosmesticele și îngrijirea personală” (35%), potrivit WFDSA. Aceasta a fost urmată de „wellness” (25%), „bunuri de uz casnic și bunuri de folosință îndelungată” (14%) și „îmbrăcăminte și accesorii” (9%).

Sursa: World of Direct Selling

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar