Triatlon Brasov

Pe 19 iulie, vino la Braşov să faci sport cu o campioană!

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...

Anca Bucur_Herbalife Triathlon BrasovAnca Bucur, recent medaliată în cadrul „Fitness Universe Championships“, una dintre cele mai importante competiții din industria fitness-ului la nivel mondial, susţine pe 19 iulie o sesiune gratuită de fitness pentru iubitorii de mişcare în aer liber, prezenţi la cea de-a treia ediţie Herbalife Braşov Triathlon 2015.

Anca Bucur, Miss Fitness Universe și sportiv sponsorizat Herbalife te provoacă să faci mişcare ca la carte şi te aşteaptă la Braşov să faci sport alături de ea şi să te încarci cu energie.

 Astfel, pe o scenă amplasată în inima oraşului Braşov, chiar în Piaţa Sfatului, Anca îi va încuraja pe cei prezenţi la eveniment să se antreneze corespunzător şi le va oferi live exemplul a două sesiuni de fitness, care sunt programate să înceapă de la ora 10:00 şi de la ora 12:30.

„Sunt bucuroasă să fiu alături de cei care vor veni să susţină participanţii din această competiție dificilă, dar frumoasă, aşa cum e triatlonul. Sper ca după şedinţa de antrenament şi fitness pe care o voi susţine cu ei, aceştia se vor simţi mai încrezători în forţele proprii şi vor integra mişcarea în rutina lor zilnică”, declară Anca Bucur.

Asociaţia Şapte Scări Braşov în parteneriat cu Clubul Sportiv Smart Atletic organizează cea de-a treia ediție a Herbalife Brașov Triathlon 2015, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, care va avea loc în data de 19 iulie, în orașul Brașov, unde sunt așteptați peste 500 de de participanți, precum și peste 10.000 de spectatori şi iubitori ai sportului în aer liber. Herbalife România este partenerul principal al evenimentului.

Herbalife Braşov Triathlon este o competiție cu un caracter unic printre concursurile de triatlon din România și țările Triatlon Brasovînvecinate, atât prin gradul de dificultate al traseului, cât și prin frumusețea acestuia. Participanții vor urma un traseu spectaculos, care pornește de la lacul Codlea, trece prin Poiana Brașov și se termină în Piața Sfatului din Braşov.

Triatlonul va avea loc duminică 19 iulie, în orașul Brașov și presupune parcurgerea succesivă a trei probe – înot, bicicletă și alergare. Vor exista două tipuri de distanțe: Distanța Olimpică (1,5 km înot, 47 km bicicletă, 8 km alergare) și Distanța Sprint (500 m înot, 27 km bicicletă, 4 km alergare). Concurenții se pot înscrie la categoria Individual sau Ștafetă, pentru ambele tipuri de distanțe. Probele de alergare și de ciclism se vor desfășura pe asfalt, iar proba de înot în lacul Codlea.

Imaginea Herbalife Brașov Triathlon 2015 este Ciprian Bălănescu, multiplu campion național la duatlon și triatlon proba olimpică.

Triatlonul va avea un concept fresh, cu o serie de activități și invitați speciali, care se alătură inițiativei pentru a promova importanța mișcării pentru sănătate.

Pentru mai multe informații accesați site-ul oficial al Herbalife Brașov Triatlon.

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *