Bill Ackman - fondator Pershing Square Capital Management LP

Pariul pe doi ani al lui Bill Ackman contra Herbalife: cifrele vorbesc

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...
Bill Ackman vs. Herbalife

Bill Ackman – fondator Pershing Square Capital Management LP

Au trecut doi ani de când Bill Ackman a lansat în toată lumea pariul pe un minus de un miliard de dolari.

În data de 20 decembrie 2012, fondatorul Pershing Square Capital Management LP a anunţat pariul său împotriva companiei de suplimente nutritive Herbalife Ltd. cu ajutorul unei prezentări PowerPoint conţinând 334 de slide-uri, care a durat peste trei ore. El a numit compania o „schemă piramidală” şi a spus că aceasta a cauzat „un rău enorm” asupra unor „comunităţi vulnerabile din toată lumea”.

La închiderea Bursei de joi, 18 decembrie 2014, acţiunile Herbalife scăzuseră cu 11% faţă de închiderea din 18 decembrie 2012 (discursul folosit de Ackman ca pariu contra Herbalife a apărut cu o zi înaintea prezentării, cauzând o scădere a acţiunilor). Această schimbare acoperă doi ani de volatilitate masivă a acţiunilor, milioane cheltuite de Ackman pentru a-şi susţine cazul şi milioane cheltuite de Herbalife pentru a-şi apăra modelul de business.

Între timp, unii din cei mai renumiţi manageri financiari din lume au cumpărat acţiuni, situându-se de partea adversă lui Ackman în acest pariu.

Dar să urmărim acest pariu în cifre:

Suma de „short position” (împrumut de acţiuni de pe piaţă, vândute apoi pe piaţa liberă. Dacă, între timp, preţul acţiunii scade, cumpărătorul achiziţionează acţiunile la preţul scăzut, mai mic decât cel cu care a vândut. De aici şi profitul.) a lui Ackman: un miliard de dolari

Suma cheltuită de Ackman pentru a-şi susţine cauza, şi anume că Herbalife este o schemă piramidală: 50 milioane de dolari (iulie 2014)

Suma cheltuită de Herbalife pentru apărare: 47,4 milioane de dolari (la 30 oct. 2014)

Numărul de zile în care acţiunile Herbalife şi-au modificat preţul cu 10% sau mai mult: 12

Numărul de agenţii care au cercetat Herbalife: 4 (FBI, DOJ, FTC şi SEC)

Mari manageri financiari care au pariat pe Herbalife: 6 (Carl Icahn, George Soros, Richard Perry, Dan Loeb, Kyle Bass şi William Stiritz).

Locuri în board-ul Herbalife deţinute de asociaţii lui Icahn: 5 din 13 directori

Analişti cu rating „Buy” pe piaţă: 4, conform FactSet (doi cu rating neutru şi niciunul cu rating „Sell”)

Preţ mediu ţintă al unei acţiuni Herbalife; 63,80 dolari

Numărul de campanii activiste pornite de la începutul anului 2013: 594, potrivit FactSet.

Numărul campaniilor activiste încă în desfăşurare: 286

 

Sursa: blogs.wsj.com

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar