157 view from Pasul de Prislop Romania Aug 2004

Parabola drumului – de Cristina Bărănescu

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

157 view from Pasul de Prislop Romania Aug 2004Într-una din zilele de vacanță am fost la Mânăstirea Prislop. Mi se povestise în mai multe rânduri despre acest loc și îmi doream intens să ajung acolo, să văd, să aud și să simt eu însămi tot ceea ce era de văzut, de auzit și simțit.

Nu-mi era foarte clar cum se ajunge acolo, cât timp o să fac pe drum. Am presupus totuși că se ajunge cu mașina până acolo și că o voi găsi cu ușurință. Ceea ce s-a și întâmplat… într-o oarecare măsură.

Spun asta pentru că la un moment dat am ajuns într-un loc unde un polițist oprea circulația și ghida mașinile spre o parcare improvizată în dreapta, într-o poieniță. Am lăsat prin urmare mașina acolo și am plecat mai departe pe jos, spunându-mi nerăbdătoare: „Ce bine! Înseamnă că mânăstirea e aproape, poate nu se vede din cauza dealului!”

Am pornit deci repede, doar că după ce urca, drumul… cobora și iar urca, lumea trecea în sus și jos ca un mușuroi uriaș de furnici și după aproximativ un sfert de oră m-am surprins întrebându-mă: „Hm, dar unde o fi mânăstirea, că nu văd niciun semn?” N-apuc să formulez un răspuns, că în dreapta a apărut o nouă parcare improvizată plină. „Ah”, mi-am spus, „dacă plecam mai devreme, uite, aș fi putut ajunge cu mașina mai aproape”. Și am pornit din nou la drum cu speranța că acum sunt și mai aproape. Dar drumul continua la fel. Urca și cobora imperturbabil, nepăsător la gândurile care îmi inundaseră complet mintea în momentul în care soarele s-a poziționat perpendicular pe creștetul capului, aruncându-mi de-acolo săgeți necruțătoare îmbibate cu senzații de insolație.

„Bun”, se răzvrătea mintea mea bombardată solar, „știu că sunt aproape, am văzut și cea de-a doua parcare, dar de ce nu se zărește încă mănăstirea? Nici după colina asta nu e! Oare după a câta colină o să apară? Și toți oamenii ăia unde au dispărut? Nu mai apar decât mici grupuri din când în când! Știu că ăsta e drumul, știu că e aproape, știu că este acolo, undeva, în direcția aia… Oare câte parcări improvizate pline am să mai întâlnesc pe drum? Oare eu am să pot să ajung? O să fac insolație! Oare n-ar fi mai bine să mă întorc? Am destul de mers și înapoi, până la mașină. Ce ciudat! Știu că e acolo, știu că merită să ajung până acolo… dar oare eu am să pot să ajung? Oh, de-aș zări măcar un mic semn în vale care să îmi spună cât mai e de mers! De-aș zări mai repede crucea din vârful turlei!”

„Hai, că nu poate să mai fie mult”, am auzit atunci vocea tovarășului meu de drum, „încă puțin!”. Și așa a fost. În scurt timp, am ajuns la cea de-a treia parcare improvizată și ultima și am intrat în curtea mânăstirii, pășind parcă în altă lume. O lume unde natura e îngrijită minuțios asemeni unei grădini japoneze, și unde spiritul se încarcă, primindu-și lumina și liniștea de care are nevoie.

Privind înapoi, știu că experiența mea la Prislop a început de când am coborât din mașină sau poate mai devreme, în momentul în care mi-am dorit să ajung acolo. Dar am conștientizat că acest drum seamănă foarte mult cu drumul parcurs de orice om în network marketing. Știi că merită, știi că e ceva minunat care te așteaptă la capătul drumului. Dar nu știi câte „parcări” mai sunt până la împlinirea visului tău, nu știi de câte ori e nevoie să urci și să cobori și de multe ori simți că puterile te lasă și că nu este pentru tine, TU NU AI SĂ POȚI să ajungi. Ai da orice pentru cel mai mic indiciu vizibil, astfel încât să nu mai mergi fără să știi cât mai este până la linia de sosire. Atunci, pentru că nu vezi niciun semn, vrei să renunți, să te întorci la ceea ce făceai înainte. Dorința de a renunța devine de neînvins, mai puternică propriul vis, care parcă nu mai e pentru tine! Și ce salvator e atunci un tovarăș de drum! Ce mult poate face acesta cu un singur cuvânt, cu un singur gest care îți dă din nou încredere.

Și ce minunat lucru să începi să crezi din nou că meriți și că o astfel de experiență este posibilă și pentru tine. Și ce poți să îți dorești mai mult decât să trăiești experiența visului împlinit, pe care să o împărtășești apoi și celor din jur, inspirându-i să pornească la drum pentru a-și trăi, fiecare, experiența sa unică!

Vă doresc călătorii frumoase și tovarăși de drum loiali și dedicați! Veți simți puternic prezența lor în momente cheie, iar la finalul călătoriei veți avea cu cine să celebrați!

Drum bun!

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar