LR Health & Beauty Systems menține momentumul
LR Health & Beauty Systems a anunțat o creștere de 5% pentru prima jumătate a anului 2012.
Până acum am reușit să menținem momentumul de la sfârșitul anului trecut, obținând astfel creșteri în continuare. Țările în care se vorbește limba germană reprezintă încă cea mai importantă piață. Cu toate acestea, ne concentrăm pe extinderea la nivel internațional. – a declarat președintele companiei, Dr Jens M. Abend.
O piață extrem de interesantă s-a dovedit Rusia, unde LR a înregistrat creștere constantă lunară de 15%. Recent, LR și-a deschis operațiunile în Kazahstan și vizează Turcia.
LR este prezentă în 30 de țări și are 300.000 de parteneri independenți.
Trefis.com: Stabilizarea Avon, o problemă de durată
Trefis.com face o analiză detaliată a situației Avon. Pornind de la rezultatele anunțate de companie pe trimestrul al doilea al anului, articolul previzionează o cale lungă și deloc ușoară până la stabilizarea și revenirea companiei. Vânzări mai mici, parteneri independenți mai puțini, costuri mai mari și chiar o rată de schimb valutar nefavorabilă sunt factorii nefavorabili menționați.
Avon are venituri anuale de 11 miliarde de dolari și își vinde produsele prin intermediul a 6 milioane de distribuitori în peste 100 de țări. Vezi articolul pe Trefis.com
Nou proiect legislativ pentru vânzările directe în India
Asociația Vânzărilor Directe din India a trimis Guvernului un proiect legislativ care să stabilească o nouă bază de funcționare a domeniului vânzărilor directe. Prin noul proiect asociaţia dorește să susțină această industrie care se estimează că până în 2014 – 15 se va dubla în India.