Lectii de invatat din network marketing

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

Marketing-ul în rețea sau multi-level este, fără îndoială, unul din modelele de business de succes. Câți dintre noi nu am cumpărat măcar o dată în viață produse de la un consultant al unei astfel de companii? Și, ca orice model de business de succes, probabil are multe lecții din care toți oamenii de afaceri pot învăța.

Iată 7 lecții date de experții în domeniu, pe care toți profesioniștii în vânzări și marketing le pot folosi pentru a-și crește eficiența, indiferent de industria în care activează:

1. Orice afacere se bazează pe relaționare

Nu poți vinde un produs inferior cu o relație superioară, dar ai nevoie cel puțin de o relație funcțională ca să-ți vinzi produsul. Această observație este evidentă în vânzările directe, o industrie construită în jurul vânzării către cunoscuți.

2. Gândiți-vă analitic rețeaua

Antreprenorii care se dezvoltă cel mai rapid sunt aceia care au inițial legături slabe cu rețelele solide. Altfel spus, vânzătorii de succes penetrează o piață neatinsă și apoi muncesc pentru a câștiga o cotă cât mai mare din piața respectivă. Asta este cel mai ușor de făcut dacă piața respectivă este foarte compactă, deoarece vestea despre valoarea produsului sau serviciului tău se răspândește rapid, întrucât toți se cunosc între ei. Principiul este evident la marketing-ul prin rețea, dar aceeași idee se aplică aproape oricărei afaceri.

3. Creează o comunitate în jurul produsului tău

Puteți încuraja clienții să folosească discuțiile pe forum, este o metodă foarte convenabilă de externalizare a serviciilor. Companiile de multi-level se bazează aproape exclusiv pe comunitățile lor online pentru vânzări, suport pentru clienți, follow-up și chiar recrutare.

4. Țintește o piață neluată în calcul până acum

Forța de vânzări directe este încă majoritar alcătuită din femei, un procent însemnat din acestea având studii medii. Această forță de vânzări este foarte diferită de forța de vânzări tradițională  a corporațiilor, care tipic este alcătuită majoritar din bărbați ce au studii superioare finalizate. Oricum, forța de vânzări directe atrage clienți asemănători cu ea. Oamenii pot fi vânzători eficienți atunci când vând în comunitatea lor, pentru că interesele și cultura  comune creează o fundație solidă pentru relații mult mai repede.

5. Construiește o relație întâi!

Comparați acest proces cu întâlnirea unei persoane. Când abia ați cunoscut pe cineva, nu îi cereți imediat… să faceți sex, nu-i așa?  Succesul pe care îl au vânzările directe arată că mulți oameni se simt confortabil construind relații complexe, în care prietenii le sunt clienți și viceversa.

6. Nu toată lumea este un prospect

Una din greșelile pe care le fac unii dintre vânzătorii direcți este că văd în fiecare om întâlnit un prospect. Vânzătorii de top nu fac asta, ei știu când și dacă trebuie să facă pasul către prospectare într-o anumită relație. Nu există un orar pentru asta, dacă este momentul să faci asta, vei ști.

7. Folosește rețelele de socializare

Industria de network marketing se pretează foarte bine la utilizarea rețelelor online. Atunci când începi conversații cu potențiali distribuitori, 50% dintre ei vor continua comunicarea cu tine. Din ce în ce mai mulți profesioniști în vânzări vor folosi internetul și rețelele sociale pentru a-și crește vânzările și a-și extinde piața caldă.

Sursa: About.com

Iti place articolul? Da-i Share:

Comentariu (1)

  1. Eugen Bârsan

    Multumim Cristina. Inaformatii si continut foarte valoros. Sunt incantat de realizarea ta.
    Eugen B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar