nmf1

Leadership inspirațional, la Network Marketing Forum, Ediția I

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

nmf1Aproape 200 de persoane au participat sâmbătă, 28 martie 2015, la Network Marketing Forum, prima conferință de vânzări directe şi network marketing din România, desfășurată la Sala Madgearu de la Romexpo. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Educaţională Opţiuni Pentru Viitor, prin proiectul MLM News.

Pe scenă au urcat zece speakeri din elita industriei de network marketing, dar şi oameni cu deosebită competenţă pe zona de consultanţă în management sau training.

A deschis evenimentul gazda, Cristina Bărănescu, cofondator al platformei mlmnews.ro, primul site de ştiri din industria de network marketing, sub egida căreia s-a organizat evenimentul. Maestru de ceremonii a fost actorul, regizorul, trainerul Orlando Petriceanu, care a oferit un adevărat spectacol pe tot parcursul zilei.

Speakerii evenimentului au fost:

  • Iulian PRIGOREANU, director general OPV, preşedintele Asociaţei Educaţionale Opţiuni pentru Viitor şi cofondator al platformei mlmnews.ro;
  • Valentin M. IONESCU, consultant în management, fost ministru al Privatizării;
  • Cristian ONEŢIU, cofondator Life Care, antreprenor, autor şi business mentor;
  • Gabriel Tudor BĂLĂNESCU, director marketing Forever Living Products România;
  • Constantin (Cătălin) D. PAVEL, trainer și autor, fondatorul sistemului SelfCoach;
  • Edy ARDELEANU, coach, trainer, Smarald Executive MonaVie;
  • Loredana Diana CISMAŞ, antreprenor, trainer, lifestyle coach, Diamant Nu Skin;
  • Elena RĂDUCU, antreprenor, autor, trainer, reprezentant Tupperware;
  • Luminiţa MIRESCU, President Director Oriflame;
  • Andy SZEKELY, antreprenor, autor, speaker, trainer, care a fost invitatul special al evenimentului.

 

Două momente inedite au dat culoare evenimentului, prin intervenții referitoare la codul vestimentar de business pentru bărbați și femei, susținute de Veronica PREDA, de la Gentlemen’s Corner, și de Mihaela RADU de la Muse Boutique.

În finalul evenimentului a avut loc Gala MLM News, în cadrul căreia au fost acordate 3 trofee: companiei Life Care, la categoria companii, Luminiței Mirescu, la categoria lideri, și lui Andy Szekely, Trofeul Special NMForum: Inspirational Leader & Best Trainer. Criteriile pe baza cărora au fost acordate aceste trofee au fost colaborarea cu MLM News în cei aproape trei ani de existență ai platformei de știri, dar și deschiderea și contribuția adusă direct sau indirect în dezvoltarea întregii industrii de network marketing din România.

Iulian Prigoreanu, cofondator MLM News: Alături de MLM News, Network Marketing Forum este încă un pas dintr-un proces de informare, de reglare a pieței și de educație vizavi de domeniul vânzărilor directe și de network marketing, proces pe care l-am început în urmă cu aproape 3 ani. Face parte dintr-un plan pe 5 ani pe care l-am gândit inițial și ne bucurăm că până acum am putut să îl urmăm așa cum ne-am propus. Asociația Educațională Opțiuni Pentru Viitor este un punct de sprijin pentru a putea duce lucrurile mai departe.

Cristina Bărănescu, cofondator MLM News: Credem că Network Marketing Forum a început cu dreptul si a luat-o în direcția necesară de la prima ediție și asta este extraordinar. S-a creat o comunitate de oameni care împărtășesc aceleași valori. Sau, mai bine spus, comunitatea exista deja, avea nevoie doar de un cadru în care să se exprime. Nu am făcut nimic mai mult, evenimentul NMForum din 28 martie 2015 nu ar fi avut succes dacă nu s-ar fi creat, aproape instant, o mare echipă de oameni de excepție dornici să contribuie și să îi ajute pe ceilalți. Și mă refer aici atât la speakerii care au urcat pe scenă, cât și la participanți. Le mulțumim tuturor pentru că au avut încredere în noi.

Partenerii evenimentului au fost:

  •  Colegiul Hyperion, specializarea Organizator Conferinţe, Congrese, Târguri şi Expoziţii;
  • Parteneri media: Jurnalul de Afaceri, Calendar Evenimente, Portal Management, The Markers, Club Mediatori
  • Editura Adantis

Network Marketing Forum este o platformă informațională și educațională pe nișa zonei de vânzări directe, care își propune în primul rând crearea spațiului propice schimbului de experiență între profesioniștii din industrie și consolidarea acestei industrii în România.

Conferința din 28 martie a reprezentat nu numai premiera NM Forum, ci şi primul eveniment informaţional si educațional care se adresează tuturor persoanelor implicate în această zonă antreprenorială. De asemenea, NM Forum este o platformă accesibilă persoanelor deschise către opţiuni noi antreprenoriale sau de suplimentare a veniturilor şi care doresc să se informeze vizavi de acest domeniu, printr-o întâlnire directă cu lideri de top din România.

NM Forum vine într-un context în care opțiunile antreprenoriale oferite de companiile de vânzări directe reprezintă o soluție economică reală și o opțiune financiară de viitor. Conform ultimelor statistici oferite de Federația Mondială a Asociațiilor Companiilor de Vânzări Directe (WFDSA), vânzările globale în domeniul de network marketing s-au ridicat la 178,5 miliarde de dolari în anul 2013, forța de vânzări la nivel mondial fiind de 93 de milioane de parteneri independenți. În România,  industria vânzărilor directe a crescut cu 2,3% în 2013, comparativ cu anul anterior, înregistrând vânzări de 321 de milioane de dolari și 292.561 de distribuitori independenți.

Despre MLM News

MLM News (mlmnews.ro) este primul site de știri de network marketing din România.

Lansat în 2012, MLM News s-a consolidat pe piața de media online drept o sursă informațională și educațională credibilă dedicată industriei de vânzări directe.

Atât fondatorii săi, cât și întreaga echipă activează în domeniul de network marketing, având parteneriate cu diferite companii, ceea ce pune din start bazele unei viziuni obiective, echidistante.

Despre AEOPV

Asociația Educațională Opțiuni Pentru Viitor (AEOPV) acoperă zona de contribuție socială a brandului comercial OPV (Opțiuni Pentru Viitor).

Misiunea demersului educațional al OPV este promovarea nivelului de dezvoltare personală care să asigure echilibrul între planurile importante din viața fiecărui individ.

În acest sens, OPV a fondat Asociația Educațională Opțiuni Pentru Viitor, al cărei obiectiv este acela de a sprijini cât mai multe persoane în a identifica noi opțiuni profesionale și a le îndruma în noua direcție aleasă sau în a-și mări nivelul de competențe astfel încât să devină performeri de top în domeniul în care activează deja.

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar