olimpic herbalife

Herbalife sprijină Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2015

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

olimpic herbalifeComitetul Organizatoric al Jocurilor Olimpice Speciale 2015 și compania Herbalife au anunțat un parteneriat care va contribui la acoperirea nevoilor nutriționale ale celor 7000 de atleți și 3000 de antrenori sosiți din 177 de țări, pe parcursul celor 9 zile petrecute la Los Angeles pentru Jocuri, în perioada 25 iulie – 2 august 2015.

În calitatea sa de Furnizor Oficial, Herbalife îi va susține pe participanții Jocurilor Olimpice Speciale, punând 300.000 de batoane proteice la dispoziția atleților, antrenorilor, organizatorilor, voluntarilor, membrilor  familiilor și invitaților de onoare, în toate zonele unde se vor derula probele sportive și unde se va servi masa. În plus, Centrul de Distribuție Herbalife Los Angeles din Carson va juca rolul de Centru de Acreditare și Distribuire a Uniformelor pentru Comitetul Organizatoric (UDAC), funcționând în același timp și ca un centru de înscriere a voluntarilor.

„Herbalife este o companie internațională care, la fel ca și noi, și-a luat un angajament ferm față de sănătate, diversitate și comunitate“, a declarat Patrick McClenahan, Președinte și CEO al Jocurilor Olimpice Speciale 2015.  „Prin rețeaua sa extinsă de Membri Independenți din 90 de țări, Herbalife va crește nivelul de conștientizare al misiunii noastre, care promovează acceptarea și includerea în comunitate a tuturor.”

Demarând în forță acest parteneriat, jucătorii echipei LA Galaxy Omar Gonzalez și Jaime Penedo au luat parte la un meci demonstrativ de fotbal cu echipa Special Olympics Southern California (SOSC), susținuti cu entuziasm de membrii independenți și angajații Herbalife. Compania Herbalife este Sponsor Oficial în Nutriție al echipei LA Galaxy, contribuind în această calitate la ultimele trei victorii ale echipei în MLS Cup, în 2011, 2012 și în 2014.

„Suntem mândri să fim Furnizori Oficiali ai Jocurilor și să intrăm în parteneriat cu o organizație care este imaginea vie a impactului pozitiv pe care îl poate avea un stil de viață activ și sănătos“, a declarat Michael O. Johnson, Președinte și CEO Herbalife. „Salutăm organizarea Jocurilor Olimpice Speciale în Los Angeles și suntem încântați să contribuim la un eveniment atât de important, aducând nutriția sănătoasă la îndemâna atleților, antrenorilor și voluntarilor participanți, pe tot parcursul Jocurilor Speciale.“

Jocurile Olimpice vor include 25 de sporturi olimpice: sporturi acvatice, atletism, badminton, baschet, bocce, bowling, ciclism, călărie, fotbal american, golf, gimnastică, semi-maraton, handbal, judo, caiac, înot în apă deschisă, haltere, role, sailing, fotbal, tenis de masă, tenis, triatlon, volei și volei de plajă. Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics vor demonstra potențialul nelimitat al persoanelor cu dizabilități intelectuale – cel mai mare segment de populație cu dizabilități din lume.

Ceremonia de Deschidere a Jocurilor va avea loc la Los Angeles Memorial Coliseum, sâmbătă 25 iulie și va fi putea fi urmărită de publicul telespectator din întreaga lume prin transmisiunile postului TV ESPN. Pentru mai multe informații, accesați www.LA2015.org. Pentru informații despre programul de voluntariat, inclusiv statutul de Fan in the Stands, accesați http://www.LA2015.org/volunteer.

Despre Special Olympics World Games Los Angeles 2015 (LA2015)

Reunind 7000 de atleți și 3000 de antrenori din 177 de țări,  alături de 30.000 de voluntari și, conform estimărilor, aproximativ  500.000 de spectatori, Jocurile Olimpice Speciale 2015 – care se vor derula la Los Angeles în perioada 25 iulie-2 august 2015 – vor deveni cel mai amplu eveniment sportiv și umanitar din lume pentru anul 2015 și cel mai mare eveniment organizat în Los Angeles de la Jocurile Olimpice din 1984. Jocurile Olimpice Speciale promovează un spirit fără egal, susținut de entuziasm, lucru în echipă, bună-dispoziție și demonstrații de curaj și măiestrie, adică elementele definitorii ale tuturor evenimentelor olimpice speciale, iar ediția din 2015 va reuni 25 de sporturi olimpice în diverse locații din regiunea orașului Los Angeles.

Ceremonia de Deschidere, care va avea loc pe 25 iulie 2015 în locația istorică Los Angeles Memorial Coliseum, unde s-au derulat Jocurile Olimpice din 1932 și 1984, va atrage, conform estimărilor, aproximativ 80.000 de spectatori. Pe 30 aprilie 2014, LA2015 și ESPN au anunțat un contract internațional pe baza căruia ESPN va relata de la Jocurile Olimpice Speciale pentru milioane de fani din întreaga lume. Președinții Onorifici ai Jocurilor sunt Președintele Barack Obama și Prima Doamnă, Michelle Obama; primarul orașului Los Angeles, Eric Garcetti, și guvernatorul statului California, Jerry Brown, vor fi Gazde Onorifice.

În prezent, pe lista de Founding Champions și sponsori ai Jocurilor se află The Coca-Cola Company, Mattel, Deloitte, Toyota, Bank of America, Kaiser Permanente, OUE Skyspace Los Angeles, Davis Elen Advertising, Microsoft, Toys“R”Us, The Walt Disney Company, Google, UPS, Herbalife, Los Angeles Times, AMC Theaters, La Opinión, Los Angeles Tourism and Convention Board, WWE, AEG, Annenberg Foundation, David Geffen, Kate Capshaw și Steven Spielberg, Panda Express și Knights of Columbus. LA2015, Comitetul Organizatoric al Jocurilor, este o organizație non-profit recunoscută conform Secțiunii 501(c)(3) din Codul Fiscal al Statelor Unite. Pentru mai multe informații despre Jocurile Olimpice Speciale 2015, inclusiv oportunități de voluntariat și sponsorizare, accesați www.LA2015.org sau prin rețelele de socializare cu #ReachUpLA pe Facebook, Twitter și Instagram.

Despre Jocurile Olimpice Speciale

Jocurile Olimpice Speciale reprezintă o mișcare internațională care lasă spiritul uman să se bucure de libertate, prin puterea sportului de a-i transforma și a le aduce bucurie celor care îl practică în fiecare zi, în întreaga lume. Noi ajutăm persoanele cu dizabilități intelectuale să devină membri acceptați și prețuiți ai comunităților lor, contribuind astfel la clădirea unei societăți mai tolerante, care respectă și include toate persoanele din care este formată. Folosind sportul pe post de catalizator și organizând programe care militează pentru sănătate și educație, Jocurile Olimpice Speciale luptă împotriva lipsei de activitate,  a nedreptății și a intoleranței.

Înființate în 1968 de Eunice Kennedy Shriver, mișcarea Jocurilor Olimpice Speciale s-a dezvoltat, ajungând să numere acum peste 4,4 milioane de atleți din 170 de țări. Cu sprijinul a mai bine de 1,3 milioane de antrenori și voluntari, Jocurile Olimpice Speciale reunesc 32 de sporturi olimpice și peste 81.000 de meciuri și competiții, derulate pe tot parcursul anului. Jocurile Olimpice Speciale sunt susținute de persoane fizice, fundații și parteneri, printre care Christmas Records Trust,  Law Enforcement Torch Run for Special Olympics®, The Coca-Cola Company, The Walt Disney Company și ESPN, Microsoft, Lions Clubs International, Mattel, P&G, Bank of America, Essilor Vision Foundation, The B. Thomas Golisano Foundation, Finish Line, The Safeway Foundation și Safilo Group.

Aflați mai multe despre Jocurile Olimpice Speciale pe www.specialolympics.org. Fiți alături de noi pe: Twitter @specialolympics, fb.com/specialolympics, youtube.com/specialolympicshq, instagram.com/specialolymics și specialolympicsblog.wordpress.com.

Despre Herbalife®

Herbalife® oferă o gamă variată de produse pentru controlul greutăţii obţinute în urma unor cercetări ştiinţifice, suplimente nutriţionale menite să sprijine un stil de viaţă activ şi sănătos, precum si produse pentru îngrijirea personală. Portofoliul Herbalife® include shake-uri proteice, batoane înlocuitoare de masă şi gustări proteice; suplimente nutritive pentru fitness şi energie; produse pentru îngrijire personală şi produse pentru îngrijirea tenului.

Herbalife Ltd (abreviere: HLF) este o companie internaţională din domeniul nutriţiei care comercializează produse pentru controlul greutăţii, suplimente nutritive şi produse de îngrijire personală printr-un sistem de vânzări directe. Produsele Herbalife® sunt vândute în peste 90 de ţări prin intermediul unei reţele de peste 2.5 milioane de membri independenţi. Compania susţine Herbalife Family Foundation şi Programul Casa Herbalife în scopul îmbunătăţirii nutriţiei copiiilor din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii legate de compania Herbalife®, puteţi accesa website-urile www.herbalife.com, www.herbalife.ro.

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar