Hagi

Compania Herbalife, sponsor oficial în nutriție sportivă al echipei de fotbal FC Viitorul

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

Bogdan_Tiru_Cristian_GavraHerbalife România a devenit sponsorul oficial în nutriţie sportivă al echipei de fotbal FC Viitorul. Astfel, performanţele sportive ale echipei de fotbal FC Viitorul sunt susţinute 24 de ore din 24 de Herbalife24, prima gamă completă de nutriţie sportivă recomandată atât sportivilor profesioniști, cât și pasionaților de sport care înțeleg importanța unei nutriții corespunzătoare.

„Sunt mândru că Herbalife România susţine FC Viitorul – o echipă de fotbal care a demonstrat că îşi merită locul în liga de top şi ai cărei fotbalişti ambiţioşi îşi doresc rezultate excepţionale. Ne dorim ca produsele din gama H24 să îi susţină în obţinerea performanţei, printr-un plan de nutriţie complet și personalizat. Pentru acești sportivi nutriția complexă este o necesitate, iar compania Herbalife este onorată să contribuie la succesul lor”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Manager Herbalife România.

Prezent la evenimentul de lansare, Gheorghe Hagi, antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul, a declarat: „Suntem onorațHagii de faptul că Herbalife se alătură dorinței noastre de a face performanţă și sperăm ca împreună să obținem rezultate notabile atât pe plan intern, cât și internațional. Realizăm cât de importantă este nutriția pentru un sportiv și ce rol joacă în performanță, astfel încât jucătorii FC Viitorul au integrat deja gama completă H24 în programul personal de nutriţie, care îi ajută să se recupereze mai repede între antrenamente şi să îşi maximizeze efortul depus în cadrul sesiunilor de antrenament. Fotbalul este un sport intens, care solicită mult efort fizic, prin urmare pregătirea constantă şi nutriţia personalizată sunt cruciale.”

Herbalife susține la nivel mondial peste 100 de atleți de performanță, având ca obiectiv asigurarea unei nutriții adecvate în vederea îmbunătățirii performanțelor sportive. În România, Herbalife lucrează deja cu Anca Bucur, Miss Fitness Univers, Ciprian Bălănescu, campion balcanic şi campion național al României la triatlon, duatlon şi aquatlon şi al echipajul de canotaj – dublu rame feminin, categoria uşoară, format din Ionela Livia Lehaci și Andreea Asoltanei.

Gama Herbalife24. Nutriție pentru performanță sportivă 24/24

 Produsele din gama Herbalife24 au fost create și dezvoltate în cadrul departamentului de cercetare Herbalife din Los Angeles de către o echipă compusă din medici, cercetători și oameni de știință. Gama a fost creată cu ingrediente care oferă posibilitatea de personalizare a programului în funcţie de nevoile specifice, tipul de antrenament și de intensitatea efortului depus, în cazul fiecărui tip de sport.

Disponibilă în România exclusiv prin intermediul membrilor independenţi Herbalife, gama Herbalife24 include cinci produse premium destinate celor trei momente cheie – înainte, în timpul şi după antrenament: Formula 1 Sport, Hydrate, Prolong, Rebuild Strength şi Rebuild Endurance.

Fiecare produs joacă un rol esențial în rutina zilnică a unui sportiv: Formula 1 Sport conține proteine din zer şi cazeină de foarte bună calitate, care ajută la creșterea masei musculare și funcționează ca înlocuitor de masă; Hydrate asigură echilibrul hidroelectrolitic și susține nivelul energetic prin aportul de vitamine B (incluzând B1 și B12); Prolong este o băutură izotonică care oferă energie, protecție și hidratare în timpul antrenamentelor foarte intense; Rebuild Endurance susține recuperarea după exerciții aerobe, intense, care necesită restabilirea nivelului de glicogen și refacerea musculară, în timp ce Rebuild Strength susţine recuperarea după antrenamentele anaerobe şi ajută la refacerea rapidă şi creșterea masei musculare.

Gama Herbalife24 beneficiază de trasabilitatea lotului care le garantează sportivilor profesioniști faptul că produsele și suplimentele folosite sunt conforme cu orice test antidoping sau de screening existent la ora actuală. Fiecare produs este testat de o terţă parte, pentru depistarea substanţelor interzise şi poate fi verificat pe site-ul http://www.informed-sport.com/en/registered-products.

FC Viitorul este un club care a luat ființă în anul 2009, în Constanța, odată cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. Primul an competițional l-a disputat în liga a treia, apoi a promovat în eșalonul secund al fotbalului românesc, unde a evoluat timp de două sezoane (2010-2011 și 2011-2012). Pasul în primul eșalon a fost reușit în anul 2012, iar primul an în Liga I s-a încheiat cu o clasare pe locul al 13-lea.  Încă de la înființare, strategia clubului FC Viitorul a fost foarte clară și s-a bazat pe creșterea și promovarea fotbaliștilor din propria pepinieră. Spre exemplu, 70% din echipa de seniori se bazează pe jucători proveniți din Academia „Gheorghe Hagi”. În fiecare etapă de Liga I disputată de Viitorul evoluează, în primul „11”, cel puțin șase jucători formați în Academie. În plus, FC Viitorul a oferit cel mai tânăr fotbalist din istoria naționalei de seniori a României, și anume pe Cristian Manea, jucător format în Academie și care la primul său meci la națională avea 16 ani și 9 luni.

Despre Herbalife®

Herbalife® oferă o gamă variată de produse pentru controlul greutăţii obţinute în urma unor cercetări ştiinţifice, suplimente nutriţionale menite să sprijine un stil de viaţă activ şi sănătos, precum si produse pentru îngrijirea personală. Portofoliul Herbalife® include shake-uri proteice, batoane înlocuitoare de masă şi gustări proteice; suplimente nutritive pentru fitness şi energie; produse pentru îngrijire personală şi produse pentru îngrijirea tenului.

Herbalife Ltd (abreviere: HLF) este o companie internaţională din domeniul nutriţiei care comercializează produse pentru controlul greutăţii, suplimente nutritive şi produse de îngrijire personală printr-un sistem de vânzări directe. Produsele Herbalife® sunt vândute în peste 90 de ţări prin intermediul unei reţele de peste 2.5 milioane de membri independenţi. Compania susţine Herbalife Family Foundation şi Programul Casa Herbalife în scopul îmbunătăţirii nutriţiei copiiilor din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii legate de compania Herbalife®, puteţi accesa website-urile www.herbalife.com, www.herbalife.ro.

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar