Avon – Flash News

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

AVON reduce costurile, prin închiderea a două unități de distribuție din S.U.A.

Compania Avon a anunțat închiderea unităților de distribuție din Atlanta (Georgia) și Pasadena (California),  această măsură făcând parte din programul de reducere a costurilor anunțat în decembrie, care include și concentrarea resurselor către activitățile importante și creșterea eficienței.

Această decizie de închidere este necesară pentru dimensionarea corectă a lanțului de aprovizionare, reducerea complexității și însănătoșirea afacerii din S.U.A., informează un comunicat al companiei, care explică: „Modificările vor permite companiei să se concentreze către acele activități care vor ajuta cel mai bine distribuitorii să-și crească afacerile și să satisfacă nevoile clienților.”

Comenzile procesate în Atlanta vor fi transferate către sucursala din Zanesville (Ohio) până în vară, iar cele din Pasadena vor fi relocate în 2014.

Facturile Avon Romania pot fi plătite prin intermediul PayPoint

Prin parteneriatul încheiat între Avon Romania și PayPoint, reprezentanții Avon au acum la dispoziție o nouă modalitate de achitare a facturilor, informează magazinulprogresiv.ro. Astfel, aceștia vor putea plăti vânzătorului cu numerar contravaloarea facturii, după scanarea codului de bare, în oricare din cele peste 7.000 de puncte de plată ale rețelei PayPoint din România. Tranzacția este procesată în doar câteva secunde, iar reprezentantul AVON primește un exemplar al chitanței cu detaliile tranzacției.

Cele două companii și-au extins prin acest acord colaborarea de succes pe care o aveau în Marea Britanie.

AVON își va prezenta câștigurile din trimestrul IV și ale întregului an 2012 printr-o conferință online

Marți, 12 Februarie 2013, la ora 2 A.M. (ora Bucureștiului), va avea loc conferința în care vor fi prezentate profitul companiei AVON din trimestrul IV, precum și cel pentru anul 2012.

Cei care doresc să vadă conferința pot să acceseze  www.avoninvestor.com . De asemenea, ea va fi păstrată pe site timp de un an.

AVON este o companie de top în domeniul frumuseții, cu peste 11 miliarde de dolari venituri anuale. Lider în domeniul vânzărilor directe, AVON vinde clientelor din peste 100 de țări prin intermediul a peste 6 milioane de distribuitori independenți. Gamele de produse AVON includ atât produse cosmetice, cât și bijuterii și accesorii pentru casă.

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *