TAX

Ajutorul de Stat este probabil cea mai avantajoasă sursă de finanț̦are a investiț̦iilor strategice

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

TAXBusinessMark organizat cea de-a doua ediție a Tax & Finance Forum, pe 13 și 14 noiembrie 2014, la Hotel Radisson Blu din București. Forumul a constituit un prilej de analiză şi dezbatere a fiscalității în România, reunind reprezentanţi ai celor mai mari companii de consultanță și experți financiari, factori de decizie din departamentele financiar-contabile ale celor mai importante companii prezente pe piața românească.

În prima zi a Tax & Finance Forum au avut loc două sesiuni de discuții în care s-au dezbătut subiecte legate de: impactul fiscalității asupra mediului de afaceri, optimizarea procesului de rambursare a taxelor și impozitelor, legea holdingurilor, aspecte privind legislația europeană, modificări, armonizarea legislației românești, TVA, impozitul pe profit/venit, contribuții sociale etc.

Vorbitorii primei sesiuni de discuții au fost: Raluca Popa, Senior Manager, Impozite directe, PwC Romania, Teodora Alecu, Ph. D., Director Tax, Transfer Pricing Services, KPMG Romania, Manuela Furdui, Managing Partner, FINEXPERT și Luisiana Dobrinescu, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA.

„Ca tendințe la nivelul  UE, ne așteptăm ca Parlamentul European să modifice Directiva privind situațiile financiare anuale introducând noi cerințe de raportare. Din partea Comisiei Europene, să investigheze acordurile unor grupuri de societăți cu autoritățile fiscale și la consolidarea profiturilor și pierderilor pe teritoriul Uniunii Europene”, a declarat Raluca Popa, Senior Manager, Impozite directe, PwC Romania.

Teodora Alecu, Ph. D., Director Tax, Transfer Pricing Services, KPMG Romania, a citat un studiu, realizat de filiala din America, care a relevant schimbarea percepției asupra subiectului fiscalitate la numai 3 luni distanță.

”Colegii din SUA au făcut un studiu, în primăvara anului 2014, despre gradul de conștientizare cu privire la importanța și potențialul impact al dezbaterii privind moralitatea fiscală. Astfel, 48% dintre respondenți au declarat că sunt implicați în discuții active, 24% au declarat că sunt conștienți dar nu sunt îngrijorați sau implicați în discuții, iar 28% au declarat că nu sunt conștienți. Compania a reluat același studiu trei luni mai târziu pe același etalon. În vară, respondenții au declarat că în proporție de 64% sunt implicați, 18% că sunt conștienți dar nu îngrijorați sau implicați în discuții și numai 18% că nu sunt conștienți”, a declarat Teodora Alecu.

Manuela Furdui, Managing Partner, FINEXPERT, a vorbit despre oportunitatea pe care ajutoarele de stat o reprezintă pentru companii.

”Ajutorul de Stat e mai mult decât un simplu ajutor: este probabil cea mai avantajoasă sursă de finanț̦are a investiț̦iilor strategice în momentul de față în România. Stimulent oferit de statul român sub forma rambursării a până la 50% din cheltuielile efectuate în cadrul unui proiect de investiții. Ajutorul de stat acordat poate ajunge până la valoarea de 37,5 milioane euro”, a precizat Manuela Furdui.

Luisiana Dobrinescu, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA, a atras atenția asupra aspectelor de luat in calcul atunci când companiile se confruntă cu controale ale Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

”Fiind vorba despre controale inopinate, Direcția Generală Antifraudă nu va transmite avize de inspecții și nici nu va comunica obiectivele controlului sau perioada controlată. La orice operaţiune de control, inspectorii antifraudă sunt obligaţi să prezinte legitimaţia de control, insigna şi ordinul de serviciu (permanent, pentru controalele curente şi tematic, pentru controalele tematice) și să se înregistreze în Registrul unic de control” – a explicat Luisiana Dobrinescu.

Vorbitorii celei de-a doua sesiuni au fost: Gabriel Sincu, Executive Director, Tax Advisory Services, EY România, Adrian Luca, Partener, Transfer Pricing Services, Alexandra Smedoiu, Senior Manager, Consultanță Fiscală, PwC Romania și Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România.

Gabriel Sincu, Executive Director, Tax Advisory Services, EY România, a vorbit despre felul în care funcționează detașarea în cazul salariaților străini detașați în România, dar și în cazul salariaților români detașați în străinătate.

”În cazul mobilității forței de muncă, sunt de avut în vedere: structura contractuală, obligații administrative, obligații fiscale, aspecte privind dubla impozitare, transferul de costuri între entități”, a afirmat Gabriel Sincu.

Potrivit lui Adrian Luca, Partener, Transfer Pricing Services, ministrul de Finanțe a anunțat că Autoritățile Fiscale Române sunt instruite de specialiștii HM&Revenue Customs (Autoritățile Fiscale din Marea Britanie).

”Astfel autoritățile vor analiza cu grijă tot ce li se pare că intră în categoria “profit shifting”, cum ar fi: servicii prestate de părți afiliate (mai ales acordarea de împrumuturi), lipsa de consecvență privind rezultatele, tranzacțiile neobișnuite cu părțile afiliate etc.”, a declarat Adrian Luca. Acesta a subliniat că firmele trebuie să ia măsurile necesare pentru a avea protecție fiscală și o reputație impecabilă.

”Nu este exclus să participăm curând la introducerea de noi taxe sau de mărirea unora actuale. Asta ne așteaptă dacă nu îmbunătățim rata de colectare. Există în prezent foarte multe controale ale ANAF pe piață. Autoritățile sunt foarte agresive și încearcă să atace chiar și substanța economică a tranzacțiilor. Tot ce se întâmplă în jur are un singur țel: mai mulți bani la buget”, a declarat Alexandra Smedoiu, Senior Manager, Consultanță Fiscală, PwC Romania.

Potrivit acesteia, au existat grurpuri de lucru pentru a face mai suportabil impozitul special pe construcții. Drept urmare, impozitul s-ar putea reduce de la 1 ianuarie de la 1,5% la 1%. S-ar putea introduce de asemenea excepții de la plată pentru clădirile din parcurile industriale sau pentru anumite amenajări pe care chiriașii le fac în clădirile închiriate.

” În România există în prezent 3 posibilități de a nu plăti TVA la import așa că țara noatră merită luată în calcul ca “poartă de intrare în UE”. Dacă nu se atinge pragul de 100 milioane de RON certificarea ca și AEO este imediat următoarea. Codul Vamal Unional pariază totul pe AEO. Autorizarea ca și AEO durează între 6 – 12 luni în funcție de gradul de complexitate și disponibilitatea autorităților vamale”, a afirmat Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România.

Reprezentantul companiei a recomandat companiilor să aplice cât mai rapid pentru AEO pentru a evita blocaje în fluxul de operațiuni din mai 2016.

A doua zi a Tax & Finance Forum a fost structurată sub forma a patru seminarii care au urmărit să ofere răspunsuri la unele dintre cele mai importante aspecte fiscale. Seminariile susținute de reprezentanți ai celor mai mari companii de consultanță au abordat subiecte ca: inspecția fiscală, litigiile fiscale, planificarea prețurilor de transfer, mobilitatea angajaților – implicații fiscale și aspecte practice privind rambursările de TVA.

Primul seminar, susținut de Dobrinescu Dobrev s-a numit ” Inspecţia fiscală versus controalele antifraudă. Vârfuri de atac”. Cel de-al doilea seminar ”Planificarea prețurilor de transfer și impactul asupra mediului de afaceri” a fost susținut de specialiștii Transfer Pricing Services. Al treilea seminar, intitulat ”Aspecte practice privind rambursările de TVA”, a fost susținut de PwC Romania, iar cel de-al patrulea seminar ”International Mobility – Tax Implications” a fost susținut de EY Romania.

Sponsorii evenimentului au fost: EY, PwC, FINEXPERT, Transfer Pricing Services și Dobrinescu Dobrev SCA.

De asemenea, partenerii media au fost: Legal Magazin, EFin, Business24, Market Watch, Profit360, Calendar Evenimente, Catalog de Cursuri.ro, Debizz, Jurnalul de Afaceri, Promoafaceri, Indaco, Ziare.com, Startups.ro, Learn&Go, 4Career, MLM News, Legal Marketing.

Despre BusinessMark

BusinessMark este o companie care oferă servicii integrate de B2B, oferind clienţilor săi  modele de dezvoltare complexe, conectându-i în mod direct cu mediul de afaceri şi creând oportunităţi de parteneriat strategic. Atât prin organizarea de evenimente business, cât și prin serviciile de B2B Public Relations oferite, BusinessMark își propune să vină în întâmpinarea partenerilor săi cu strategii de comunicare și promovare centrate pe business matchmaking și crearea de oportunități de dezvoltare. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.business-mark.ro .

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar