NuSkin30

Nu Skin – 30 de ani de afaceri

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

NuSkin30 În această lună, Nu Skin sărbătorește 30 de ani de când a debutat pe piață, la început într-un… garaj. Visul fondatorului Blake Roney s-a adeverit și își “măsoară succesul nu în bani, ci în numărul de vieți schimbate în bine”, așa cum spune Rich Wood, directorul financiar al Nu Skin.

În lume există 4.000 de angajați, dintre care 1.300 la sediul central din Provo, SUA, și mai mult de un milion de distribuitori activi și clienți, mai ales în țările din Asia, care au generat mai mult de 3,177 miliarde de dolari venituri în 2013.

Chiar dacă începutul anului 2014 a fost unul mai dificil din cauza amenzilor plătite pe piața din China, Truman Hunt, președintele Nu Skin, a anunțat un prim trimestru în creștere cu 24% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Fondată în 1984, Nu Skin Enterprises Inc. distribuie mai mult de 200 de produse anti-îmbătrânire, de îngrijire personală și suplimente nutritive prin metoda vânzărilor directe. Compania a început să vândă câteva produse pe plan intern la începutul anilor 1980, iar în 1990 a deschis vânzările în Canada. În 1991, Nu Skin s-a extins pe piața din Asia, debutând în Hong Kong, apoi în Japonia. După încă 5 ani a achiziționat Pharmanex, cu produsele emblematice din gama ageLOC, brand-ul special pentru tratarea semnelor și surselor îmbătrânirii.

Prin Fundația ‘Forța binelui’, care a fost înființată în 1998, Nu Skin își continuă viziunea de a îmbunătăți viețile copiilor, oriunde există probleme. Astfel, compania a contribuit la educația și dezvoltarea oferite diverselor grupuri defavorizate de copii în Malawi, Japonia, China etc.

Sursa: Daily Herald

Foto: Facebook.com/nuskin

Iti place articolul? Da-i Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

NEWSLETTER
* = câmp necesar